IONEL MIHUT: CLUBUL GOLD REPREZINTA UN MOD DE STIMULARE A COLUMBOFILILOR ROMANI!

CâÅŸtigător al titlului de vicecampion naÅ£ional al Clubului Gold ÅŸi al Marelui Premiu de 10.000 de lei, Ionel MihuÅ£ din Piatra NeamÅ£ consideră că, în prezent, columbofilia românească se află pe un trend ascendent, la acest lucru contribuind din plin ÅŸi iniÅ£iativa organizării Clubului Gold. Columbofilul moldovean apreciază drept benefică împărÅ£irea premiilor ÅŸi la nivel de asociaÅ£ii judeÅ£ene, preconizând că acest sistem de premiere va fi mult mai atrăgător pentru columbofili. Vă prezentăm, în rândurile care urmează, un amplu interviu cu crescătorul nemÅ£ean.


Reporter: Ce părere aveÈ›i despre ideea FederaÅ£iei de a înfiinÅ£a Clubul Gold ÅŸi Clubul AS?
Ionel MihuÅ£: ÎnfiinÅ£area Clubului Gold a fost o idee bună, chiar dacă la început am fost puÅ£in sceptic. Sceptic pentru că, uneori, atunci când intervin interese financiare într-o competiÅ£ie, aceasta riscă să se deterioreze. Dar nu a fost aÅŸa în acest caz. Clubul Gold reprezintă un mod de stimulare a columbofililor români, un procent de adrenalină în plus, pe lângă cea dată de competiÅ£ia în sine.
Despre Clubul As nu mă pot pronunÅ£a. Premiile se împart, categoria As e ceva diferit faţă de Fond, nu pot să prevăd cum va fi.

Rep.: Cum apreciaţi regulamentul Clubului Gold?
I.M.: În ceea ce priveÅŸte regulamentul Clubului Gold, în afară de faptul că s-a schimbat în fiecare an câte ceva la el, a fost bun ÅŸi nu spun asta doar pentru ca am ajuns eu la „struguri“. Schimbarea de anul acesta, prin care se dirijează o parte din fondul de premiere către asociaÅ£iile judeÅ£ene care au achiziÅ£ionat mai multe inele Gold, e bine gândită ÅŸi binevenită. Cât despre schimbarea pentru 2020, ramâne să vedem.


Rep.: Competiţia este corectă şi transparentă?
I.M.: Am achiziÅ£ionat inele Gold chiar de la început, după ce am luat cunoÅŸtinÅ£a de regulile jocului. Ca orice concurent, am sperat să câÅŸtig. Nu a fost să fie anul trecut. Am fost, însă, neplăcut surprins de unele măsuri luate în numele siguranÅ£ei competiÅ£iei Gold (îmbarcarea porumbeilor Gold în boxe separate fata de restul), fapt ce a generat discuÅ£ii pe bună dreptate, întrucât porumbeii trebuiau îmbarcaÅ£i amestecaÅ£i în maÅŸină. Până la urmă, înainte de a fi Gold, acei tineri concurau pentru Campionatul NaÅ£ional Columbofil, deci trebuiau asigurate ÅŸanse egale tuturor. În rest, competiÅ£ia a fost transparentă ÅŸi corectă, iar premiile au fost mulÅ£umitoare pentru câÅŸtigători.

Rep.: Câte inele Gold aÅ£i achiziÅ£ionat în anul 2017?
I.M.: În 2017 am achiziÅ£ionat 25 de inele Gold, iar premiul de anul asta m-a stimulat, ambiÅ£ionat, îndârjit sau cum vreti să-i spuneÅ£i, astfel încât pentru sezonul următor vreau să achiziÅ£ionez 35-40 de inele. Din fericire, premiul obÅ£inut mă ajută la achiziÅ£ie. Asta înseamnă, clar, că îmi doresc să particip în continuare la competiÅ£ia Gold (cam supărătoare repetarea asta a cuvântului GOLD, dar despre asta e articolul). Acest lucru înseamnă, cumva, o „specializare” pe categoriile Fond Tineret ÅŸi As NaÅ£ional Tineret, deci muncă ÅŸi atenÅ£ie sporite. Åži, bineînÅ£eles, să ai în cuÅŸcă porumbeii care trebuie. Că, fără ei, nu merge doar cu „produsele fermecate”. Și mai trebuie ceva ca să câÅŸtigi: să participi. Asta înseamnă să cumperi inele Gold ÅŸi să inelezi puii care crezi că merită să concureze pentru asta. Sună a recomandare? Da? Chiar asta este! Sper să aibă ÅŸi alÅ£i columbofili aceleaÅŸi emoÅ£ii ÅŸi senzaÅ£ii prin care am trecut eu. Åži să se bucure de premiu!

Rep.: Ce ne puteti spune despre porumbelul caştigător?
I.M.: Femela 900453-17, care m-a făcut fericit, este scoasă dintr-un mascul tigrat, 500796-11, primit cadou de pui de la Vasile (Titi) Novac, ÅŸi o femela albastră, 13337-16, primită cadou, tot de pui, de la Marius Sucioaia (tandemul Sucioaia+Senciuc). Masculul are în spate porumbeii olimpici ai lui Petrache Florin ÅŸi porumbei din liniile Van Bruaene, Van Spitael ÅŸi Marc Roosens. Femela are la origini porumbeii de top naÅ£ional Fond ai tandemului Sucioaia+Senciuc, în combinaÅ£ie cu porumbei Vandenabeele de la Åžerban+Neculaescu.
Åžtiam că părinÅ£ii femelei provin din familii bune, cu rezultate excelente la zboruri, iar din masculul 796 mai avusesem pui cu rezultate foarte bune la fond ÅŸi general, asa că am considerat potrivit să-i împerechez. Un prim semn a venit din primul an, 2017, când un frate bun al GOLD-istei, din aceeaÅŸi generaÈ›ie, din prima serie, a obÈ›inut la Columbodromul Cajvana din judeÈ›ul Suceava locul 2 AS (a clasat toate etapele în primii 30%).
Pe parcursul acestui an, campioana a beneficiat de acelaÅŸi “tratament” ca ÅŸi ceilalÅ£i “colegi” din crescătorie. La început de sezon porumbeii au fost lăsaÅ£i să crească câte un pui. După ieÅŸirea din iarnă ÅŸi zbor la liber în jurul crescătoriei, timp de vreo două săptămâni, încep antrenamentele cu maÅŸina personală progresiv până la 50 km, după care începem la distanÅ£e mai mari cu maÅŸina asociaÅ£iei. Între concursuri, antrenamente dimineaÅ£a ÅŸi seara, întâi femelele ÅŸi apoi masculii, câte 40-50 de minute. Uneori le schimb ordinea de ieÅŸire la antrenament, scot întâi masculii. Tratamentele preventive între etape, pentru tricomonoza ÅŸi respiratorii, nu le fac chiar cum scrie la carte, ci cam o dată pe lună, în special după vreo etapă mai grea. Cu trei zile înainte de ultima etapă de fond, deoarece porumbeii o cam “luaseră razna”, mai ales femelele, i-am dat înapoi la pereche. La etapa aceea de fond, femela a venit tot prima pe cuÅŸcă, chiar dacă mai slab ca la celelalte două fonduri.

Rep.: O veÅ£i mai concura în acest an?
I.M.: “AscuÅ£ita”, pentru că aÈ™a am numit-o după alura ei, va concura ÅŸi în 2019 pentru că trebuie să demonstreze că, într-adevar, este bună. Până la urmă, suntem jucători!

Rep.: Ne puteÅ£i spune câteva cuvinte despre cariera dumneavoastră?
I.M.: Sunt membru activ din 2011. Concurez la toate etapele din planul de zbor, dar pun accent pe etapele de fond ÅŸi maraton. Chiar dacă ÅŸi sistemul de zbor la natural mi-a adus satisfacÅ£ii, loc 3 jud./25 Nat. Fond Tineret 2012, loc 1 jud./12 Nat. As Fond Maturi 2013, loc 2 jud. As Maraton 2015 etc., cred că sistemul văduviei pune mai bine în valoare aptitudinile sportivilor noÅŸtri. Cel puÅ£in pentru mine e valabil. Doi ani de concurat la văduvie. Anul trecut, 10 NaÅ£ional As Fond Tineret, anul acesta 8 NaÅ£ional Fond Tineret.

Rep.:Ce fel de hrană folosiţi şi care sunt produsele farmaceutice care vă ajută?
I.M.: În timpul concursurilor ÅŸi al năpârlirii folosesc mâncare la sac, cu ceva completări de porumb sau floarea soarelui, în funcÅ£ie de perioadă. Pe durata iernii, procentul de mancare la sac scade la 25% + 30-40% orzoaică + 25% porumb + restul-amestec de floarea soarelui, grâu, sorg. Pe toată durata anului, porumbeii au grit proaspăt, oÅ£et de mere în apă o dată sau de două ori pe săptămână, la fel ÅŸi ulei de usturoi cu drojdie de bere.
În luna decembrie fac un program complet de tratamente preventive pentru tricomonoză, respiratorii, coccidioză, salmoneloză, paraziÅ£i interni ÅŸi externi, înaintea vaccinarii împotriva paramixovirozei. Nu că porumbeii ar fi bolnavi, dar ideea e că pasarile trebuie să fie perfect sănătoase pentru ca vaccinul să-ÅŸi facă efectul 100%. Nu folosesc aceleaÅŸi medicamente, mai schimb producătorul. Spre exemplu, în iarna asta am folosit produse doar de la Romvac. Mai puÅ£in vaccinul. De 4 ani folosesc doar vaccin Chevivac P-200, care asigură o imunizare de 1 an ÅŸi de care sunt foarte mulÈ›umit.
În timpul sezonului de concursuri, folosesc produse de condiÅ£ionare ÅŸi de recuperare. Anul acesta am folosit produse de condiÅ£ionare de la Rohnfried, iar de recuperare de la Beyers. În paralel, pentru întreÈ›inere, ÅŸi nu doar în timpul concursurilor, folosesc produse naturiste de la Belgavet.

Rep.: Cum aÅ£i caracteriza, în câteva fraze, activitatea columbofilă din România?
I.M.: Columbofilia română, ÅŸi când spun asta mă refer la FederaÅ£ia noastră, pare a fi pe un trend ascendent. În fiecare an apar crescători noi, cel puÅ£in în asociaÅ£ia noastră, la NeamÅ£, se foloseÅŸte un program performant pentru clasamente, anunÅ£uri porumbei, ceasuri electronice cu sosiri live, sisteme de vot electronic. Ar fi bine să se folosească mai des sistemul ăsta ÅŸi pentru votul altor probleme, aÅŸa pot vota toÅ£i columbofilii din federaÅ£ie.
În afară de partea roz, eu mai văd ÅŸi altceva. În fiecare an se anunţă că se bat în cuie pentru 4 ani hotărârile luate ÅŸi în fiecare an se schimbă câte ceva. Problema e că unele schimbari mai mult strică decât fac bine, chiar dacă sunt făcute prin vot. Exemplul de anul acesta, amestecarea normelor de fond-as fond cu cele de maraton-as maraton. Sau eliminarea categoriilor Palmares 3 ani, pentru “aerisire”, ÅŸi apariÅ£ia, în schimb, a clasamentului Fair Play. Åži chiar dacă s-au votat democratic, schimbările, care s-au dovedit a fi nereuÅŸite, ar trebui remediate, astfel încat să avem cu adevarat un campionat columbofil corect ÅŸi aerisit.

Rep.: În final, pe lângă porumbei buni, cui mai credeÅ£i că datoraÅ£i mulÅ£umiri pentru rezultatule extraordinar din acest an?
I.M.: Mai ÅŸtiti cum, la decernarea premiilor Oscar, vedetele, în discursurile lor, aduc mulÅ£umiri familiei, rudelor ÅŸi prietenilor care i-au ajutat ÅŸi susÈ›inut? Åži sunt sigur că orice columbofil are un prieten, tot columbofil, care îl ajută, cu care se sfatuieÅŸte… ÅŸtiÅ£i voi, nu trebuie să vă mai spun. Åži că toÅ£i avem de învăţat permanent câte ceva... mă refer acum doar la partea noastră, asta cu porumbeii. AÅŸa ÅŸi eu. Nu reuÅŸeam să am rezultatele astea fără sprijinul soÅ£iei ÅŸi al prietenilor columbofili cu mai mare experiență: Titi Novac, Marius Sucioaia, Ionel Corfu. Åži nu sunt singurii. Între noi schimbăm păreri, sfaturi, porumbei. Cred că ăsta e un atu în drumul spre performanţă. În încheiere, vreau să urez tuturor columbofililor sezoane excelente, cu rezultate care să îi facă fericiÅ£i! Să ne bucurăm de pasiunea pe care o avem!

Adaugat: 20.12.2018 08:36:44