INELELE GOLD, LA MARE CAUTARE SI IN 2019

Succesul deosebit de care s-a bucurat Clubul GOLD, cea mai importantă competiÅ£ie organizată de către FederaÅ£ia NaÅ£ională a Crescătorilor de Porumbei din România, pare să fi convins tot mai mulÅ£i columbofili să se înscrie în cursa pentrul unul dintre premiile în valoare de 10.000 de lei. Cel puÅ£in asta reiese din comenzile de inele Gold transmise de asociaÅ£iile judeÅ£ene. Vorbim despre aproape 15.000 de inele, ceea ce reprezintă o creÅŸtere consistentă faţă de aceaÅŸi perioadă a anului trecut. Iar lista pentru comenzi este încă deschisă, astfel că, până la final, numărul de inele Gold distribuite pentru acest sezon să crească.

Conform listei unde se centralizează comenzile pentru inele GOLD, cinci asociaÅ£ii au solicitat aproape o treime din numărul total de inele. În fruntea acestora se află Aradul, care a cerut un număr impresionant de inele, respectiv 1.500. Acest lucru nu vine însă ca o surpriză, arădenii fiind în topul inelelor comandate ÅŸi anul trecut. Acesta este urmat de Prahova, cu 1.000 de inele comandate, Bacău, cu 820, Vâlcea - 800 de inele ÅŸi Suceava cu 760 de bucăţi. Un număr mare de inele au fost solicitate ÅŸi de către asociaÅ£iile din MehedinÅ£i (700), CaraÅŸ-Severin (600) ori Vrancea (552).

Faţă de anul trecut, se poate observa o creÅŸtere a numărului de inele solicitate în aproape toate judeÅ£ele. AÅŸa se face că, pentru acest sezon, avem doar câteva asociaÅ£ii care au cerut mai puÅ£in de 100 de inele, restul având plasate comenzi care depăşesc 300 de bucăţi. Este un semnal clar că tot mai mulÅ£i columbofli capătă încredere în competiÅ£ie ÅŸi îÅŸi doresc să participe.

„AÅŸa după cum anticipam încă de la lansarea competiÅ£iei, numărul de inele Gold va creÅŸte de la sezon la sezon. Era firesc să se întâmple asta din moment ce toÅ£i crescătorii au văzut că este o competiÅ£ie corectă, transparentă ÅŸi nu există probleme cu încasarea premiilor puse în joc. Seriozitatea care a caracterizat Clubul GOLD le-a dat încredere multor columbofili să se înscrie, iar cuantumul comenzilor pentru inele este cea mai bună mărturie. Eu unul sunt convins că vom mai primi cereri pentru inele GOLD în următoarele săptămâni“, a declarat Marius Tunduc, preÅŸedintele FNCPR.

Mai multe premii judeţene

AÅŸa după cum probabil au aflat cei mulÅ£i dintre crescători, la solicitarea mai multor asociaÈ›ii, s-a luat decizia modificării sistemului de premiere a Clubului Gold. Astfel, Clubul Gold va oferi, începând cu anul viitor, 10 premii în valoare de 10.000 lei fiecare pentru categoria „i“ Tineret, care va fi sinonimă ÅŸi cu Fond Tineret (3 etape de minimum 500 de kilometri fiecare, dar care să totalizeze cel puÅ£in 1800 de kilometri), È™i 5 premii judeÈ›ene. Dintre cele 10 premii NaÈ›ionale, câte unul va merge pentru fiecare provincie din cele 5. Primii trei crescători vor primi È™i insigna GOLD, din aur masiv.

Pentru a înÈ›elege mai bine modul în care se va face premierea, să presupunem că încasările pentru inelele GOLD din acest an vor fi la fel ca cele de anul trecut, respectiv 300.000 de lei. Din această sumă, 100.000 de lei vor merge către cele 10 premii naÈ›ionale, iar 15.000 de lei (adică cei 5% menÈ›ionaÈ›i mai sus) vor rămâne la FederaÈ›ie pentru costul inelelor, al insignelor È™i pentru promovarea competiÈ›iei. Restul sumei, respectiv 185.000 de lei - adică 61,66%, va merge către asociaÈ›iile judeÈ›ene care au comandat inele GOLD.
Astfel, o asociaÈ›ie care distribuie 500 de inele = 10.000 lei - va avea un fond judeÈ›ean de premiere de 6.166 lei, rezultând 5 premii a câte 1.233 lei fiecare.

O asociaÈ›ie care distribuie un număr de 1.500 de inele = 30.000 lei (cum este cazul AsociaÈ›iei Arad) - va avea un fond judeÈ›ean de premiere de 18.500 lei, rezultând 5 premii a câte 3.700 lei fiecare.

„Multe dintre mesajele pe care le-am primit din È›ară, atât la nivel de crescători, cât È™i la nivel de asociaÈ›ii, cu privire la acest nou sistem de premiere, sunt îmbucurătoare. În ansamblu, noul sistem de premiere este extrem de apreciat È™i are un impact pozitiv asupra columbofiliei româneÈ™ti prin echilibrul major între premiile naÅ£ionale foarte mari, dintre care cel puÅ£in unul va merge în fiecare dintre cele cinci provincii, ÅŸi premiile judeÅ£ene importante puse în joc acolo unde competiÅ£ia GOLD este apreciată. Toate aceste modificări făcute la sugestiile participanÅ£ilor, coroborate cu corectitudinea care a caracterizat Clubul GOLD de la înfiinÅ£area sa ÅŸi până în prezent, au dus, iată, la o vânzari record de inele Gold. Iar procesul de vânzare a unui nou lot de inele GOLD este în plină desfăşurare în aceste săptămâni, ceea ce mă face să cred că anul viitor vom asista la competiÅ£ia columbofilă cu cele mai mari premii în bani din această parte a Europei“, afirmă preÈ™edintele FNCPR.

Adaugat: 13.03.2019 08:37:06