FEDERATIA NATIONALA A CRESCATORILOR DE PORUMBEI
DIN ROMANIA

FEDERATIE AFLATA SUB INALT PATRONAJUL ALTETEI SALE REGALE PRINCIPELE RADU AL ROMANIEI
Familia Regala de Romania
Conducere Statut Istoric Asociatii afiliate RNS Membrii de onoare Contact Marci inregistrate Clubul GOLD
  ARTICOLE > Actiuni caritabile

LICITATIE CARITABILA - FNCPR & FUNDATIA PRETUIESTE VIATA

Federatia Nationala Columbofila organizează în luna decembire, o serie de licitatii caritabile venind în sprijinul Fundației ,,Prețuiește viața,,

Credem cu tărie că prin aceste acțiuni de binefacere, putem aduce puțină bucurie în inimile celor triști, iar binecuvântările pe care marea majoritate dintre noi le avem, de multe ori chiar fără să realizăm asta, pot, datorită donațiilor noastre salva vieți, schimba destine și aduce bucurie în viețile atât de greu încercate a unor semeni ai noștri.

Am găsit în ,,Prețuiește viața,, un partener dedicat ajutorării celor aflați în dificultate, iar în Andreea Marin un om născut parcă pentru aceste acțiuni formidabile.

Totodată am găsit columbofili cu inimă largă, care au decis să ofere pentru licitare, exemplare de mare valoare și calitate, al căror gest filantropic va fi apreciat și aici de către noi dar și de către Creatorul universului.

Vă mulțumim tuturor pentru implicare, și fie ca acest moment să fie doar începutul unor serii de acțiuni care de-a lungul anilor, în această perioadă din an, vor aduce bucuria Nașterii Mântuitorului Isus Hristos, cu adevărat în viața celor care cu adevărat în aceste momente au nevoie de ajutorul nostru!!!

Mult succes tuturor celor care vor licita!

Marius Tunduc
Președinte F.N.C.P.R.

Adaugat: 11.12.2017 11:33:06
 Ultimele stiri / articole / comunicate
TROFEUL HERBOTS CLUBUL GOLD 2017
17.01.2018 10:25:14
CLUBUL GOLD - PREMIEREA CÂȘTIGĂTORILOR
15.01.2018 00:55:18
SINCERE CONDOLEANTE
13.01.2018 12:06:23
EXPOZITIA EUROPEI CENTRALE
12.01.2018 15:42:06
PREMII BERLIN 2017
09.01.2018 15:24:05
CLUBUL STAR MARATON MOLDOVA
11.01.2018 17:46:05
RNS 2018
06.01.2018 11:33:49
CLUBUL OLTENIA STAR MARATON
10.01.2018 14:10:35
COMUNICAT CLUBUL OLTENIA STAR MARATON
10.01.2018 11:41:19
CATALOG NATIONAL 2017
06.01.2018 11:04:01
COMUNICAT
04.01.2018 19:40:43
PORUMBEI TOP 3 ZONALE DIN CONCURSURILE NATIONALE
02.01.2018 12:22:45
LA MULTI ANI 2018!!!
31.12.2017 10:43:15
LICITATIILE LUNII DECEMBRIE
12.12.2017 11:23:38
LOT OLIMPIC 2017 - LISTA FINALA
22.12.2017 13:38:44
 Meniu
  • Toate stirile / articolele
  • Comunicate presedinte si Consiliul Director
  • Comunicate CNS
  • Anti - doping
  • Comunicate CD
  • Categoria Standard - CNA
  • Concursuri NATIONALE
  • Clubul GOLD
  • Olimpiada
  • Campionate Europene
  • Campionatul Mondial
  • Evenimente
  • Sedinte
  • Pentru tehnici
  • Actiuni caritabile
  • Colaborari
  • Promovare FNCPR
  • Topigeon
  • Stiri - Diverse
  • Black Sea One Loft Race Romania
    • Portal dedicat porumbeilor de fond si maraton.
    • www.softworks.ro
    • Stiri, Articole, Produse pentru porumbei, Competitii si rezultate columbofile, porumbei si crescatori
    • Stiri, Articole, Competitii si rezultate columbofile
    • www.ccaj.ro
    • Cupe porumbei
    • Produse porumbei
    • Columbofil.com este locul in care gasesti informatii despre porumbei voiajori, modul de hranire, tratamente, concursuri, sfaturi columbofile.Columbofil.com este locul in care gasesti informatii despre porumbei voiajori, modul de hranire, tratamente, concursuri, sfaturi columbofile.
    • Clubul GyoSport-Columbofilie. Cei mai buni columbofili din Bucuresti si din apropiere. Te invitam sa ni te alaturi!

    Online: 018

    Harta Site | Contact | Copyright © F.N.C.P.R. 2014 - 2018